Aplicații informatice pentru eficientizarea activității întreprinderilor – Program postuniversitar | Universitatea Spiru Haret
Forma de învățământID
Credite transferabile24 credite
Durata programului288 ore / 3 module
Locuri100
Limba de predareRomână

Despre program

Cui i se adresează programul.

Programul postuniversitar „Aplicații informatice pentru eficientizarea activității întreprinderilor” vizează formarea și dezvoltarea profesională continuă în domeniul managementului informatizat al organizației, prin transferul de competențe digitale avansate din mediul academic către beneficiarii programului.

Programul se adresează absolvenților care au cel puțin studii universitare cu diplomă de licență sau echivalentă și se desfășoară începând cu anul universitar 2022–2023, în formă de învățământ la distanță (ID).

Obiectivele programului

Ce își propune să dezvolte parcursul de formare.

  • O1. Formarea/dobândirea competențelor și dezvoltarea abilităților practice de implementare/utilizare a metodelor, tehnicilor și instrumentelor de lucru digitale în procesele manageriale, în aplicarea de principii/metode/tehnici/instrumente informatice de lucru specifice managementului organizational.
  • O2. Dezvoltarea capacității de a elabora documentația specifică și de a implementa/utiliza platforme informatice dedicate/de uz general pentru realizarea/asigurarea unui management organizational performant, în vederea eficientizării activității organizației – firmă/întreprindere.
  • O3. Formarea/dezvoltarea profesională continuă în domeniul managementului informatizat al organizației prin transferul de competențe digitale avansat din mediul academic către beneficiarii acestui program.

Calificare și perspective profesionale

Titlul acordat și ocupațiile vizate de calificarea academică și/sau profesională.

Titlul acordat / calificarea

Proiectant/Administrator sisteme informatice de management organizațional.

Competențe generale (COR)

  • 2511 – Analiști de sistem
  • 2421 – Analiști de management și organizare
  • 2521 – Designeri și administratori baze de date

Ocupații vizate

  • 251101 – Proiectant sisteme informatice
  • 242102 – Specialist îmbunătățire procese
  • 252101 – Administrator baze de date

Admitere și finalizare

Criteriile de selecție, modalitatea de finalizare și actul de studii eliberat.

1Criterii de selecție pentru admitere
Admiterea constă într-o probă scrisă de testare a aptitudinilor de gândire logică (chestionar de admitere). La înscriere, cursanții vor face dovada absolvirii unui program de licență (studii superioare de scurtă/lungă durată cu diplomă de licență). Admiterea se face pe baza dosarului de înscriere al candidatului, care va conține:
  1. Fișa de înscriere tip, completată de către candidat;
  2. Diploma de licență sau echivalentă / diploma de absolvire a învățământului superior de scurtă durată, în copie simplă, certificată conform cu originalul;
  3. Foaia matricolă / suplimentul la diploma de licență, în copie simplă, certificată conform cu originalul;
  4. Certificatul de naștere, în copie simplă, certificată conform cu originalul;
  5. Certificatul de căsătorie, în copie simplă, certificată conform cu originalul (dacă este cazul);
  6. Buletin/carte de identitate, în copie simplă, certificată conform cu originalul.
2Modalitatea de finalizare
Examen de certificare a competențelor profesionale.
3Actul de studii eliberat
Certificat de atestare a competențelor profesionale, însoțit de un supliment descriptiv.
4Temeiul legal al organizării programului
ORDIN nr. 4750/2019 din 12 august 2019 privind aprobarea Metodologiei-cadru de organizare și înregistrare a programelor postuniversitare de către instituțiile de învățământ superior; ORDIN nr. 3063/2020 din 16 ianuarie 2020 pentru modificarea și completarea Metodologiei-cadru, aprobată prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 4750/2019.

Înscrie-te în program

Contactează secretariatul Facultății de Științe Economice București pentru detalii despre calendarul de înscriere și dosarul de admitere.

© 2026 Universitatea Spiru Haret București · Facultatea de Științe Economice București · Program postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă
Politica de confidențialitate · OPERATOR DE DATE PERSONALE NOTIFICAT SUB NR. 17750
Scroll to Top
Strada Fabricii, nr. 46G, Sector 6, București
Strada Turnului, nr. 7, Brașov
Strada Traian, nr. 223, Câmpulung
Strada Unirii, nr. 32-34, Constanța
Strada Vasile Conta, nr, 4, Craiova